Ce a insemnat copilaria pentru tine?


Studiu de caz: Ce a insemnat copilaria pentru tine?
Festivalul Opera Copiilor va avea loc în acest an între 29 mai și 3 iunie și va avea ca atracție principală premiera spectacolului Sunetul Muzicii. Acesta va avea la rândul său parte de 6 reprezentații, câte 2 în fiecare dintre zilele de 1, 2 și 3 iunie la Sala Mare din cadrul Operei Comice pentru Copii.
Printre evenimentele și activitățile cu care festivalul vine în întâmpinarea publicului se numără un târg educațional cu 80 de expozanți, workshopuri și ateliere creative, jocuri și concursuri, dar și spectacole în aer liber. Cei prezenți vor putea descoperi și un colț de citit povești unde vedete și artiști le vor citi celor mici povești zilnic între orele 16 și 18. Printre aceștia se numără Paula Seling, Margareta Pâslaru, Teodora Buciu, dar și campioana olimpică, mondială și europeană la spadă Loredana Dinu.
De asemenea copiii se vor putea bucura și de Aventura Parc, unde se vor putea cățăra, vor putea escalada și participa la campionate de public speaking, șah, kendama, Quoridor sau King Domino. Vor avea acces de asemenea la o zonă cu zeci de fluturi vii, din diferite specii, la 4 acvarii cu pești, la un tobogan gonflabil, o piscină cu bile, precum și un balon cu aer cald.
Provocarea campaniei:
Scrie pe blogul tău unul sau mai multe articole în care să le spui cititorilor tăi ce a însemnat pentru tine copilăria, cu bune și rele. Poveștește despre jocurile și activitățile pe care le desfășurai atunci, despre metodele de învățare cu care te-ai confruntat, iar dacă vrei poți face chiar și o comparație cu felul în care se întâmplă aceste lucruri pentru generațiile de azi. Menționează de asemenea că între 29 mai și 3 iunie la Opera Comică pentru Copii din București are loc Festivalul Opera Copiilor, unde cei mici se pot distra și pot participa la diverse activități educative.
Mecanismul campaniei:
1. Scrie pe blogul tău, răspunzând provocării de mai sus, cu link către https://www.facebook.com/events/1638035046315031/
2. Pune articolul tău în formularul de mai jos.
Desfasurarea campaniei:
Perioada: 15 – 29 mai, ora 23:59
Pe data de 5 iunie juriul format din format din reprezentanții Blogal Initiative și Opera Comică pentru Copii va anunța rezultatele jurizării, punctând respectarea briefului, creativitatea și implicarea în campanie.
1. Respectarea briefului – este de ajuns să punctezi pe blog ce am spus la „Mecanismul campaniei”, condiții obligatorii pentru a intra la jurizare.
2. Creativitatea – articolul trebuie să fie scris într-o formă cât mai atractivă. Apreciem și abordările inedite (articole în versuri, reportaje foto, clipuri video, înregistrări audio etc.), care să creeze buzz.
3. Implicarea în campanie – dacă scrii de mai multe ori (dar atenţie, cu moderaţie, să nu îți obosești cititorii!), în modalităti diferite, și creezi interactivitate în jurul articolelor (invitând cititorii să comenteze sau trimiţând articolele tale pe reţelele sociale), atunci juriul va aprecia efortul tău.
Premiile campaniei:
Trei premii în valoare de câte 50 de euro fiecare + câte 30 de puncte Blogal Initiative pentru fiecare câștigător.
Note:
- Premiile se vor acorda în termen de 30 de zile lucrătoare de la data anunțării câștigătorului.
- Cu punctele acumulate în campaniile noastre îţi poţi achiziționa orice produs din GiftShop-ul nostru.
Articole înscrise până acum în campanie:
- https://pestrea.wordpress.com/2018/05/18/c-o-palarie-copilarie/
- http://www.istvanbertalan.ro/ce-a-insemnat-pentru-tine-copilaria-cu-bune-si-rele/
- https://avimelech24.wordpress.com/2018/05/21/copilaria-la-nesfarsit/
- https://oanamroman.blogspot.com/2018/05/copilarie-dusa-esti-dar-bine-fost.html
- https://clipetraite.wordpress.com/2018/05/23/clipele-copilariei/
- https://clipetraite.wordpress.com/2018/05/23/pe-ulita-copilariei/
- https://shanti-spirit.ro/amintiri-din-copilarie/
- https://dragos67.blogspot.com/2018/05/cum-am-copilarit-in-timpul-epocii-de-aur.html
- https://www.dincolo-de-nori.ro/2018/05/nu-am-fost-un-copil-prea-cuminte.html
- http://cristivasile.ro/ziua-copilului-ar-trebui-sa-fie-in-fiecare-zi/
- https://cluc24comicehaioase.blogspot.com/2018/05/copilul-si-atractiile-vietii.html
- http://www.incabinadeproba.ro/de-ale-copilariei/
- http://enigel.blogspot.com/2018/05/hei-pomilor-florilor-am-venit.html
- https://rosamonat.blogspot.com/2018/05/de-ziua-copilului-sa-mergem-la.html
- https://ioanaradu.com/copilaria-de-ieri-copilaria-de-azi/
- https://cluc24comicehaioase.blogspot.com/2018/05/copilul-dintre-noi.html
- http://madmoisellesarcastique.ro/filmul-copilariei-mele/
- http://danbrumar.ro/zece-lucruri-pe-care-le-faceam-in-copilarie-si-dupa-care-tanjesc-acum/
- https://ialina222.wordpress.com/2018/05/29/copilaria-singura-gluma-adevarata/
- https://chestiuniserioase.wordpress.com/2018/05/29/universulcopilariei/
- https://mamilaputereadoi.wordpress.com/2018/05/29/ce-insemna-copilaria-in-trecut-si-ce-inseamna-copilaria-in-prezent/
- http://fashionsimy.ro/2018/05/29/copilarie-cea-mai-pretioasa-perioada-a-vietii/
- https://cluc24comicehaioase.blogspot.com/2018/05/copilaria-intre-trecut-si-prezent.html
- https://rosamonat.blogspot.com/2018/05/astazi-chiar-de-m-as-intoarce-ntelege-n.html
- https://www.madalinaiancu.ro/unde-esti-copilarie/
- http://buburuzecalatoare.com/345-2/
- http://www.catincavlad.ro/2018/05/eu-aveam-gradina-cu-fragute-ei-au-festivaluri.html
- https://teenerete.blogspot.com/2018/05/copilaria-e-mereu-cu-mine.html