Campionatul de Blogging Bucuresti:
 

Studiu de caz: Cum a aratat prima ta experienta cu muzica?

Anul acesta între 1 și 9 iulie a avut loc cea de-a III-a ediție a Marilor Serate Muzicale ale Bucureștiului, eveniment ce reunește interpreți de renume, din țară și din străinătate ce vor interpreta cele mai frumoase lucrări clasice. Spectacolele au avut loc la Opera Comică pentru Copii, între 1 și 6 iulie și pe scena Ateneului Român, între 7 și 9 iulie. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului București și Fundația Euterpe în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii.

Așadar i-am provocat pe bloggerii înscriși în Blogal Initiative să scrie despre prima lor experiență cu muzica: prima amintire pe care o au în acest sens, despre momentul care i-a apropiat de muzică și i-a făcut s-o asculte sau chiar despre primul instrument muzical pe care l-au descoperit. Pentru cele mai bune trei articole am pregătit premii în valoare de 50 de euro fiecare + 30 de puncte Blogal Initiative.

Îți place? Spune mai departe!
                 
Îți mulțumim pentru aprecieri!
Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale

Blogal Initiative în cifre

888 bloggeri activi
în Campionatul Național de Blogging
2524 bloggeri participanți
din 6 iunie 2011 până azi cu
20336 postări la 430 campanii
cu premii în valoare totală de
209093 EUR
+377 de produse în Giftshop
în valoare totală de 11507 EUR

Gazeta de perete

Sigur avem o campanie
și pentru blogul tău!
Abonează-te la newsletter pentru a afla din timp despre campaniile derulate prin Blogal Initiative

Afla beneficiile Blogal Initiative Esti companie? Esti blogger?

Gift Shop

Momentan nu exista produse disponibile!

Campanii în derulare

Campanii Nationale

Care este fotografia ta preferata din cadrul proiectului Mana cu Mana?
PERIOADA: 22.02.2018 - 08.03.2018 ora 23:59
PREMII: 5 ceasuri de damă și 3 ceasuri bărbătești
Care sunt lucrurile pe care le-ai face daca ai avea o masina de la SIXT SH?
PERIOADA: 08.02.2018 - 22.02.2018 ora 23:59
PREMII: Un premiu de 100 de euro si doua premii a câte 50 de euro fiecare

Campanii în Iasi

Campanii în Craiova

Blogal Initiative foloseste:

Zelist Monitor